Fondat în 1940 sub conducerea dirijorului şi compozitorului Ioan Croitoru, Corul Academic Radio are în prezent un repertoriu foarte vast de lucrări: oratorii, cantate, madrigale, poeme, balade şi numeroase miniaturi.

În paralel cu asigurarea programelor stagiunii muzicale de la Sala Radio, Corul Academic Radio – format din circa 70 de muzicieni profesionişti – asigură efectuarea înregistrărilor pentru discuri şi pentru fondul muzical Radio. Ansamblul promovează valori importante ale creaţiei româneşti tradiţionale sau de actualitate, inclusiv prime audiţii, numeroase dintre aceastea fiindu-i dedicate. Istoria corului este marcată şi de concertele şi imprimările formulelor “à cappella”, în spiritul tradiţiei muzicii corale naţionale.

Corul Academic Radio a participat la turnee în Germania, Bulgaria, Spania, Grecia, Cipru, Israel etc., colaborând adesea cu orchestre de renume, sub baghete de prestigiu din ţară şi din străinătate.

În prezent, Corul Academic Radio este pregătit şi condus de CIPRIAN ŢUŢU. Activitatea sa dirijorală cuprinde manifestări artistice diverse, de la spectacole de operă, până la concerte à cappella, cu acompaniament, precum şi vocal-simfonice, în compania unor importante orchestre din ţară (Braşov, Oradea, Cluj-Napoca, Bucureşti) şi din străinătate.

 

 

 

 

  • credit photo: Alexandru-Dolea